Alte două oraşe din judeţul Bihoir şi zece comune vor avea în acest an platforme noi de colectare selectivă a deşeurilor cu aport voluntar, informează Consiliul Judeţean (CJ) Bihor. Salonta are deja asemenea platforme, construite tot în cadruș acestui parteneriat.
Acestea vor extinde numărul centrelor de colectare cu aport voluntar din judeţ, în prezent fiind în execuţie patru asemenea centre în Aleşd, Beiuş, Marghita şi Salonta.
CJ Bihor care va construi platformele, din fonduri europene, apoi le va transfera în administrarea primăriilor. Cele 12 centre de colectare separată a deşeurilor prin aport voluntar vor fi construite în oraşele Săcueni şi Valea lui Mihai şi în comunele Sântandrei, Tinca, Ceica, Oşorhei, Tileagd, Vadu Crişului, Bratca, Popeşti, Sânmartin şi Sânnicolau Român.
Concret, cetăţenii vor putea să ducă la aceste platforme resturi de la materialele de construcţii, mobilă, materiale textile, electrocasnice, electronice, materiale plastice sau resturi vegetale, altele decât colectate de operatorul de salubritate.
„Noi ne propunem să finalizăm discuţiile cu primăriile, cărora le mulţumesc anticipat pentru că ne vor pune la dispoziţie aceste terenuri gratuit şi vor prelua o parte din cheltuieli. Încercăm să realizăm cât mai repede documentaţiile, să depunem aceste proiecte într-o primă etapă pentru finanţare prin PNRR (Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă) unde consiliile judeţene sunt eligibile sau prin Programul Operaţional Infrastructură Mare. În condiţiile în care aceste proiecte vor fi accesate, atunci vom trece la o nouă etapă, în aşa fel încât oriunde locuieşti în judeţul Bihor să ai la dispoziţie, pe o rază de câţiva kilometri, un astfel de punct de colectare care să permită o depunere a acestor deşeuri şi să limităm, pe cât posibil, depozitările ilegale”, a declarat preşedintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Comments