În secția Pediatrie 1 din Spitalul de Copii Cluj, micii pacienți, unii dintre ei bebeluși, ajung să fie internați în saloane cu gândaci, cu o igienă precară și cu grupuri sanitare mizerabile și pline de rugină, scriu jurnaliștii de la stirimed.ro.
În loc să remedieze, de urgență, situația și să își ceară public scuze părinților internați acolo, alături de copiii lor, reprezentanții spitalului s-au preocupat, timp de două zile, să identifice mama care a reclamat situația. Și să „spoiască” saloanele, cu câteva ore înainte ca acolo să ajungă o echipă de control a DSP Cluj.
O mamă care a stat internată cu copilul în vârstă de câteva luni, în secția Pediatrie 1 a Spitalului de Copii reclamă condițiile de igienă precară de care a avut parte pe toată perioada internării: mobilier vechi și foarte uzat, tencuială căzută, mizerie, gândaci și sanitare mizerabile, pline de rugină, în baia salonului.
„Pentru un salon unde este internat un bebe, condițiile sunt de nedescris. Este mizerie, sunt gândaci în salon, pe hol, în baie. Chiuveta este înfundată, nu este apă caldă în salon, iar tavanul din baie este găurit și gresia, dezlipită. Așa ceva nu ar trebui să existe în niciun spital, mai ales într-un spital de copii”, a declarat pentru ȘtiriMed o mamă internată în Pediatrie 1, alături de bebelușul său.
Femeia a preferat să își păstreze anonimatul, de frica unor posibile repercusiuni asupra ei și a micului pacient. Mai ales că, spune femeia, pe lângă faptul că îndură mizeria din spital „unii doctori vorbesc urât și ridică tonul la mămici, dacă îndrăznim să întrebăm ceva”.
Mama a făcut câteva fotografii, pe care le-a trimis redacției ȘtiriMed și este hotărâtă să depună plângeri către autoritățile de control.
„Nu este normal să fie astfel de condiții. Dacă noi nu facem și nu zicem nimic, situația nu se va îmbunătăți”, a mai spus femeia.
Direcția de Sănătate Publică, control în Spitalul de Copii Cluj
ȘtiriMed a sesizat Direcția de Sănătate Publică, iar fotografiile au fost trimise directorului instituției, Dr. Mihai Moisescu. În același timp a fost sesizat și Consiliul Județean Cluj, instituție care finanțează și în subordinea căreia se află Spitalul de Copii Cluj.
La mai puțin de 24 de ore de la sesizarea ȘtiriMed, o echipă de control a DSP Cluj a ajuns în secția Pediatrie 1. Ce a găsit acolo? Grupurile sanitare cu probleme închise, la fel și saloanele neconforme. Și pacienții internați doar în saloanele renovate.
„Am constatat că ultima dezinsecție a fost făcută în urmă cu două săptămâni, saloanele 11, 12 și 13 erau conforme, grupurile sanitare neconforme erau închise, iar pacienților din saloanele fără grupuri sanitare li s-a asigurat acces la alte grupuri sanitare conforme, de la saloanele renovate. În perioada următoare, conform graficului de lucrări, vor intra în renovare și celelalte saloane”, a declarat pentru ȘtiriMed, dr. Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj.
Reprezentanții spitalului, preocupați să afle cine a dat fotografiile presei
Mai mult de 24 de ore le-a luat reprezentanților Consiliului Județean Cluj să ofere un punct de vedere, după ce le-au fost arătate fotografiile în care sunt evidente condițiile deloc adecvate pentru a spitaliza copii și bebeluși. Potrivit unor surse din spital, imediat ce au fost întrebați de situația din poze, principala preocupare a fost să identifice persoana care a făcut publice fotografiile.
„Mamei respective i s-a oferit posibilitatea să folosească o baie de la un salon renovat, dar a refuzat pe motiv că este prea departe”, a spus directorul DSP Cluj, Mihai Moisescu.
Deși, jurnaliștii ȘtiriMed au păstrat confidențialitatea femeii și în relația cu autoritățile.
Reprezentanții Connsiliului Județean Cluj spun că au trimis sesizarea jurnaliștilor ȘtiriMed, celor de la spital. pentru că spitalul este „singurul competent din punct de vedere legal și în măsură să rezolve atât problemele semnalate de dumneavoastră, cât și să se pronunțe asupra acestora”.
„Datorită specificului Clinicii Pediatrie I, aceasta nu a putut fi închisă total, astfel încât lucrările de modernizare și reparații s-au desfășurat etapizat. Într-o primă etapă, toate saloanele clinicii Pediatrie I și o parte din băi au fost renovate în anul 2022. Pentru băile rămase nerenovate spitalul a demarat procedura de achiziție care este în faza de evaluarea a ofertelor. Procedura va fi finalizată conform legii în 2-3 săptămâni. Aparținătorilor și pacienților internați în saloanele care au arondate băi nerenovate li se oferă posibilitatea de a folosi băile renovate. Dezinsecția a fost efectuată la nivelul secției în data de 03.07.2023”, au transmis reprezentanții Spitalului de Copii Cluj.
Spitalul de Copii Cluj, aceleași probleme de ani de zile
În Spitalul de Copii Cluj, în special în secția Pediatrie 1, plângerile părinților cu privire la condiții și igienă deficitară, sunt frecvente. De ani de zile, părinții se plâng, iar autoritățile competente se fac că rezolvă problemele.
AICI un articol din mai 2022, tot despre grupuri sanitare insalubre.
AICI, un alt articol, de data aceasta despre mâncare neconformă în Spitalul de Copii Cluj.
AICI, un articol în care până și medicii se plâng de condițiile în care își desfășoară activitatea și de lipsa de implicare a managementului.
AICI, un articol din 2016, legat tot de condiții improprii în Spitalul de Copii Cluj
Într-un județ cu buget imens, cum este Clujul, multe investiții înn Spitalul de Copii Cluj s-au făcut cu donații și cu sprijinul unor ONG-uri. Dar, mai nou, managementul Spitalului de Copii Cluj refuză sprijinul venit dinspre societatea civilă pe motiv de „nu avem nevoie”.
Anul trecut, managerul Cornel Aldea a refuzat oferta venită din partea lui Codin Maticiuc, care își lua angajamentul să reabiliteze complet secția de Pediatrie 1, în cadrul inițiative #spitalepublicedinbaniprivați. AICI puteți citi mai multe detalii despre acel episod.
Comments