S-a lansat aplicația Bihor Curat-WasteBook, o aplicație prin care bihorenii vor avea acces la toate informațiile necesare pentru a colecta corect deșeurile, a anunțat într-o conferință de presă Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președinte al A.D.I. Ecolect.
„Bihor Curat-WasteBook” va pune la dispoziția bihorenilor date precum: un ghid corect pentru sortarea deșeurilor, calendarul de colectare din zona utilizatorului și informații despre centrele și punctele de colectare (orare, prețuri, modul de predare, deșeurile acceptate).
Aplicația le va oferi cetățenilor posibilitatea de a raporta deșeurile abandonate în locurile publice, de a solicita transport individual de deșeuri de la operatorul din zonă și de a depune sesizări sau reclamații privind serviciul de salubritate.
„Este o aplicație foarte simplu de utlizat. Aceasta a fost și ideea centrală și vrem, practic, să simplificăm cât se poate de mult relația dintre toți cei care participă la gestionarea problematicii deșeurilor: cetățeanul, primăria, Ecolect și operatorii de salubritate. Odată cu punerea în funcțiune a acestei aplicații, sperăm ca lucrurile să se îmbunătățească în ceea ce privește această problemă a colectării corespunzătoare a deșeurilor în județul nostru. Aplicația este achiziționată în cadrul primului proiect cu fonduri europene pe care Ecolect l-a câștigat”, a precizat Mircea Mălan, președintele Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group.
Aplicația poate fi descărcată gratuit pe telefoanele smart cu sistem de operare Android accesând link-ul următor: https://bit.ly/BihorCuratAndroid. În zilele următoare va fi disponibilă și în magazinul de aplicații iOS. Platforma poate fi accesată atât pe PC, cât și pe dispozitivele mobile (telefoane smart și tablete).
Platforma este disponibilă în limbile română, maghiară și engleză. Până la finalul lunii iunie, aplicația este în testare.
„Termenul final al contractului este 24 iunie, însă până atunci vrem să oferim posibilitatea bihorenilor să folosească acest instrument pentru a verifica modul în care funcționează. În funcție de observațiile și sugestiile de îmbunătățire a aplicației, vrem ca la final, în momentul recepției, să avem un produs de foarte bună calitate”, a adăugat Mircea Mălan.
Aplicația a fost dezvoltată de compania Eco Soluții SRL și a costat 214.914 lei, cu TVA. Aceasta face parte dintr-un proiect cu fonduri europene finanțat prin Programul Operațional Capacitate Adminsitrativă. În cadrul acestuia au mai fost cuprinse alte două acțiuni: cursuri de formare a 105 angajați ai primăriilor din județul Bihor și promovarea proiectului.
Valoarea totală a proiectului „Aplicație integrată privind managementul deșeurilor în județul Bihor” este de 407.261,50 lei, inclusiv TVA, din care contribuția Uniunii Europene este de 339.248,84 lei și contribuția din bugetul național de 59.867,43 lei. Valoarea cofinanțării eligibile a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (A.D.I.) Ecolect Group este de 8.145,23 lei.
A.D.I. Ecolect Group este formată din toate orașele și comunele din Bihor, plus Consiliul Județean Bihor, și este responsabilă de implementarea Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID).
Comments