Un bărbat din localitatea Tărian a murit în incendiul care a cuprins casa în care locuia.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta deosebit de violent la casa formată dintr-o cameră de aproximativ 16 mp și la acoperișul acesteia, transmite ISU Crișana Bihor.
Echipajele de pompieri și membrii SVSU Girișu de Criș au localizat și lichidat focarele în aproximativ 15 minute, însă, din nefericire, în interior au găsit trupul carbonizat al proprietarului, în vârstă de 80 de ani.
Cercetările efectuate au indicat faptul că incendiul a fost provocat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana al judeţului Bihor vă reamintește faptul că, prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor, puteți evita producerea unor astfel de tragedii.
Astfel, pentru preîntâmpinarea situațiilor de urgență generate de mijloacele de încălzire, se recomandă respectarea următoarelor reguli și măsuri de apărare împotriva incendiilor :
-
Nu folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
-
Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
-
Nu folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
-
Nu aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
-
Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
-
Nu adormiţi niciodată înainte de a vă asigura că focul din sobă este stins;
-
Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii sau nesupravegheate;
-
Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
Comments