Știri

Un bărbat care pretindea ca lucrează pentru SRI și care a cerut 10.000 euro pentru o angajare a fost reținut

0

Un bărbat a fost reţinut de procurorii bihoreni, după ce ar fi pretins că lucrează la SRI şi a cerut unui alt bărbat suma de 10.000 de euro pentru a-l angaja în instituţie, primind o mare parte din bani în şapte tranşe înainte de a fi denunţat.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor informează, printr-un comunicat de presă transmis joi, că suspectul are 46 de ani şi este cercetat pentru trafic de influenţă.

„În cursul lunii iunie a anului 2022, inculpatul G. I. I, recomandându-se cu numele de Popa Ionel şi afirmând că este angajat în cadrul Serviciului Român de Informaţii, i-a pretins martorului denunţător H.A.E. suma de 10.000 de euro, lăsându-l să creadă că are influenţă asupra funcţionarilor publici din cadrul Serviciului Român de Informaţii, indicându-i drept „colegi” – fără a menţiona funcţiile deţinute de către aceştia sau identitatea lor, pentru a-i determina să îndeplinească un act ce intra în îndatoririle lor de serviciu, respectiv să îl angajeze în cadrul acestei instituţii, prin promovarea la anumite etape în cadrul procedurii de încadrare, respectiv de evaluare psihologică sau medicală”, a transmis Parchetul.

Conform sursei citate, suspectul a primit de la denunţător suma totală de 9.150 de euro, pentru angajarea în cadrul SRI, achitată în şapte tranşe. Prin ordonanţa procurorilor, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă.

salontaonline

Comments

Leave a reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *