14 cetăţeni din Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge în vestul Europei, au fost depistați de polițiștii de frontiera din cadrul punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II. Aceștia erau ascunși într-un locaş special amenajat, format din două recipiente cilindrice din plastic acoperite cu marfă.
Şoferul mijlocului de transport, un cetăţean turc în vârstă de 35 de ani, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, ambalaje pentru alimente pe ruta Turcia-Austria.
Poliţiştii de frontieră au demarat cercetări privind săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat faţă de cetăţenii sirieni, cât şi verificări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad au desfăşurat acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Au fost identificaţi, în Gara CFR din municipiul Arad, respectiv într-o parcare din oraşul Pecica, trei cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. S-a stabilit faptul că aceştia sunt cetăţeni din Palestina şi Uganda, cu vârste cuprinse între 22 şi 28 de ani. După finalizarea tuturor verificărilor, vor fi îndrumaţi să se întoarcă în Centrele Regionale de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din ţară, unde sunt cazaţi şi înregistraţi.
În perioada următoare, în zona de competenţă a judeţului Arad, vor continua acţiunile în sistem integrat cu participarea tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne pentru prevenirea activităţilor de migraţie ilegală.
Comments